![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" | ||||||
|
Dragomir, sceptic în privinţa salvării bazinului de înot de la LPS |
![]() |
|
2016-10-29 | Dragomir, sceptic în privinţa salvării bazinului de înot de la LPS |
IN Categoria Natatie | |
Soarta bazinului acoperit de la Liceul cu Program Sportiv Brăila rămâne nesigură. Primarul Marian Dragomir s-a arătat extrem de sceptic, ieri, în privinţa posibilităţii de a prelua bazinul în administrare sau în proprietate de la Ministerul Sportului. Acesta a dat asigurări că are de gând să facă tot ce îi stă în putinţă pentru salvarea bazinului aflat într-o stare avansată de degradare, însă faptul că nu a primit încă niciun răspuns de la nivel ministerial nu îi dă mari speranţe de reuşită. "Într-adevăr avem o problemă. Noi în data de 29 iunie am făcut prima adresă către Minister, la care n-am primit niciun răspuns. Am solicitat preluarea în administrare sau proprietate a bazinului acoperit şi a stadionului de atletism. Ne-am manifestat acordul de principiu pentru preluarea lor şi disponibilitatea de a face investiţii acolo, astfel încât, cele 11 clase de elevi de la LPS să poată să îşi desfăşoare activitatea. Acum bazinul a fost închis. Atât timp cât nu îl avem în administrare sau în proprietate nu putem investi acolo niciun leu din fonduri publice", a declarat Dragomir. Acesta a mai completat că are de gând să programeze personal o audienţă la ministrul Sportului, Elisabeta Lipa, pentru a discuta acest subiect. "Încercăm să avem această audienţă la Minister. Mâine (n.r. - astăzi) am să sun personal să programăm o întrevedere. Faptul că nu ne-au răspuns în 30 de zile cei de la Minister şi că manifestă o totală lipsă de interes nu înseamnă că trebuie să stăm după ei! Cel puţin, vreau să fiu cu sufletul împăcat că am mers şi am discutat problema personal. Dar sunt sceptic în privinţa deciziei celor de acolo", a mai completat primarul. S-a pus lacătul pe uşa bazinului de înot acoperit de la LPS Reamintim că, recent, Direcţia Judeţeană de Sport a decis să închidă bazinul acoperit de la Liceul Sportiv şi a chemat specialişti să stabilească în detaliu cât de gravă este situaţia. Decizia de a închide bazinul vine pentru siguranţa elevilor. Tavanul clădirii care-l adăposteşte stă să cadă, iar pilonii de rezistenţă pot ceda oricând sub greutatea apei. În prezent, bazinul a fost golit şi se aşteaptă un verdict final, în sensul că, în urma expertizei şi a concluziilor experţilor, DJST Brăila va decide dacă la toamna elevii vor putea intra sau nu în apă. |
ULTIMILE STIRI |
Doua medalii de bronz pentru Erica Grigore la nationalele de natatie | |
IN Categoria Natatie | 2025-04-28 |
![]() |
Sportivii de la CSM Braila, pregatiti de fostul mare inotator Catalin Nistor, au avut evolutii foarte bune la editia 2025 a Campionatului National de natatie. |
Sase medalii pentru CSM Braila la Cupa Romaniei pentru tineret si seniori U23 | |
IN Categoria Box | 2025-04-22 |
![]() |
Boxerii legitimati la CSM Braila au avut prestatii foarte bune la Cupa Romaniei rezervata sportivilor de la tineret si celor de la seniori U23, competitii care au avut loc in aceeasi perioada, 9-13 aprilie, la Sighetu Marmatiei, bilantul fiind de 6 medalii la mai multe categorii de greutate. |
Aur pentru atleta CSM braila la nationalele de sala U20 | |
IN Categoria Atletism | 2025-03-13 |
![]() |
La ultimul concurs atletic de sala, Campionatul National de atletism rezervat sportivilor de la categoria de varsta U20, sau juniori I cum erau catalogati inainte, atleta de la CSM braila a cucerit titlu national. |
![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" |