Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"
Vestiarele de la Stadionul de Atletism sunt funcţionale
2019-02-21 Vestiarele de la Stadionul de Atletism sunt funcţionale
IN Categoria Atletism
Sâmbăta trecută, o parte dintre salariaţi de la CSM Brăila şi câţiva voluntari au făcut curăţenie în zona vestiarelor de la Stadionul de Atletism, o acţiune prin care conducerea clubului brăilean vrea ca atleţii să poată beneficia în sezonul de vară de vestiare şi duşuri. Să aibă unde să-şi lase hainele şi să se echipeze pentru antrenamente, şedinţele de pregătire urmând a se desfăşura în continuare pe pista Stadionului Municipal. De la ora 9.00 până la 11.30, a fost curăţată zona din faţa vestiarelor, apoi voluntarii au intrat în incinta clădirii unde au vopsit băncile, cuierele, s-au montat duşurile şi a fost verificată funcţionarea boilerului. “Am curăţat frunzele şi buruienile care erau în faţa vestiarelor şi am nivelat zona. Pentru sezonul de vară, sportivii se vor putea dezbrăca şi apoi echipa pentru antrenamente, în vestiare curate. Avem un vestiar pentru fete, unul pentru băieţi, toalete, am montat un boiler şi duşuri. Am vopsit băncile şi cuierele, totul este pregătit pentru ca sportivii să poată face un duş după şedinţele de pregătire care vor avea loc pe pista Stadionului Municipal. Am încercat încă din 2017 să îi determin pe antrenorii de la CSM Brăila să îndrume copii să se dezbrace la baza noastră, dar ne-am lovit de refuzul lor. Antrenorii au spus că distanţa de la vestiare la pistă este mare. Acum am creat mai multe facilităţi pentru atleţii noştri”, ne-a declarat Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila. Dumitru Sursa citată a mai spus că pentru renovarea Stdionului de Atletism soluţia cea mai bună ar fi cea a trecerii bazei sportive din patrimoniul MTS în cel al administrăţiei locale brăilene, dar nu exclude o implicare a forului de la Bucureşti pentru demararea investiţiei. “Cred că cea mai bună soluţie pentru readucerea Stadionului de Atletism la standarde competiţionale ar fi ca această bază sportivă să treacă de la MTS la administraţia locală. Sau ar mai fi alternativa ca MTS să poată aloca fondurile pentru renovarea Stadionului de Atletism, oricare dintre aceste două soluţii ar fi benefice atletismului brăilean şi nu numai", a mai spus Dumitru Blănaru.
ULTIMILE STIRI
Medalii si calificari in finale pentru sportivii de la CSM Braila
IN Categoria Natatie 2024-03-22
Sportivii de la CSM Braila au dat examene oficiale in weekend-ul trecut. Sectia de atletism a cucerit patru medalii la U18, cea de sambo si-a imbogatit palmaresul cu 2 medalii. Doi inotatori de la grupa antrenoarei Diana Mocanu s-au calificat in finalele copiilor.
Raisa Rusen, medaliata cu bronz la Bacau
IN Categoria Judo 2024-03-19
Un nou succes pentru sectia de judo de la CSM Braila, intr-o competitie juvenila.
Inotatori braileni pe podium la Cupa Rotary - contratimp
IN Categoria Natatie 2024-03-05
In perioada 23-25 februarie 2024, inotatorii de la CSM Braila au participat la Cupa Rotary contratimp, la Targoviste, un concurs devenit deja traditional la inceput de sezon competitional.
FACEBOOK