Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"
Vitaly Lysak a câștigat etapa a treia la dirt track
2021-08-20 Vitaly Lysak a câștigat etapa a treia la dirt track
IN Categoria Dirt-track
Duminică după-amiază, pe pista Stadionului Municipal, s-a desfășurat cea de a treia și ultima etapă a Campionatului Național individual de dirt track seniori, ediția 2021, competiție urmărită de aproximativ 2000 de spectatori. Ca și în prima zi, cel mai bun sportiv a fost tot Vitaly Lysak din Ucraina. Dar spectacolul a mai fost asigurat de bulgarul Milen Manev, care ca și Lysak, a concurat pentru CSM Brăila și de Adrian Gheorghe. Manev a venit la acest concurs sponsorizat de prim-vicepreședintele Federației Române de Motociclism, Nicu Niță. Familia Gheorghe a fost reprezentată de trei sportivi, tatăl Marian și cei doi fii ai săi, Adrian care a concurat pentru CSTA București și Daniel, în vârstă de doar 16 ani, care a reprezentat CSM Brăila. La finalul competiției ambii frați au făcut spectacol pe pista brăileană. Ei au salutat publicul mergând doar pe o roată și au fost răsplătiți cu aplauze de spectatorii prezenți în tribune. Etapa a treia, la care au luat startul 9 alergători, a cuprins 12 manșe, iar la start s-au aliniat câte 3 concurenți. Manșele a 8-a și a 11-a au fost cele mai spectaculose. În prima, după un duel aprig pe prima turnantă, Adrian Gheorghe l-a învins în final pe Milen Manev, iar în cea de a doua, Lysak a plecat primul de la start și după ce a rezistat atacului celor doi adversari ai săi pe prima turnantă, s-a detașat și a câștigat manșa, iar Manev s-a clasat pe locul al doilea. Vitaly Lysak a câștigat toate cele patru manșe în care a concurat și, cu 8 puncte, s-a clasat pe primul loc în etapa a treia. Cu 7 puncte, Adrian Gheorghe a ocupat poziția a doua iar pe a treia, cu 6 puncte, s-a situat Milen Manev. Publicul brăilean a aplaudat cu generozitate spectacolul de pe pistă, dar trebuie menționat faptul că brăilenii din tribună au avut reacții la adresa unuia dintre competitori, pe care l-au apostrofat, pentru că a fost lipsit de fair play. Cu toate că organizatorii nu au anunțat clasamentele Open și național pe 2021, conform punctelor obținute în cele trei etape de la Brăila, Vitaly Lysak este câștigătorul competiției. Sportivul din Ucraina a acumulat 22 puncte și s-a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la secțiunea Open. Locul al doilea a fost ocupat de Milen Manev cu 17 puncte, iar al treilea de Adrian Gheorghe cu 16 puncte. Conform punctelor acumulate, campion național pe 2021 este Adrian Gheorghe, însă decizia finală în acest sens va fi luată de Comisia de dirt track din cadrul FRM. “O competiție foarte bine organizată și cu mulți brăileni în tribună, cred că au fost în jur de 2000 de spectatori în fiecare zi. Au fost mici incidente sportive, inerente unor astfel de competiții. Dirt track-ul are priză la publicul brăilean, am văzut din nou acest lucru în tribună, unde au fost mulți iubitori ai acestei discipline sportive și de aceea vom mai oferi un spectacol în luna octombrie. Vom organiza un concurs internațional cu 12-14 sportivi la start, din țări cu mare tradiție în acest sport, iar printre competitori vor fi și două reprezentante ale sexului frumos din Europa”, ne-a declarat Nicu Niță, prim-vicepreședinte al FRM.
ULTIMILE STIRI
Maria Naidin și Paul Scurtu sunt dubli campioni naționali la Sambo
IN Categoria Sambo 2021-09-15
Reprezentanții secției de Sambo de la CSM Brăila au avut evoluții foarte bune la Campionatul Național pentru juniori și tineret și au obținut 4 medalii de aur și una de bronz la juniori iar la cea de a doua categorie de vârstă brăilenii au bifat 2 medalii de aur și 4 de bronz.
CSM Brăila, locul al 5-lea la Campionatul Național pe echipe, la dublu
IN Categoria Tenis de camp 2021-09-15
Echipa de tenis de câmp de la CSM Brăila, formată din Andrei Nicolas Tănasă, 9 ani, Călin Munteanu, 10 ani, Ștefania Boroș, 11 ani, Maria Briana Giuvelic, 12 ani, Cristina Angelica Tănasă, 11 ani, s-a clasat pe locul al 5-lea, la Campionatul Național pe echipe, la dublu, competiție rezervată sportivilor cu vârste până în 12 ani.
Robert Calaver și Vlad Olteanu, vicecampioni naționali la kaiac 2 - 500 m seniori
IN Categoria Kaiac Canoe 2021-08-27
Doi reprezentanți ai secției de kaiac canoe de la CSM Brăila au participat la Campionatul Național de viteză rezervat seniorilor, Robert Calaver și Vlad Olteanu și cu toate că niciunul dintre ei nu are încă vârsta senioratului, ambii au urcat pe podiumul de premiere.
FACEBOOK