Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Andreea Ciolacu, medaliată cu aur la naţionalele de duatlon tineret
2017-05-17 Andreea Ciolacu, medaliată cu aur la naţionalele de duatlon tineret
În categoria Triatlon
La ediţia 2017 a Campionatului Naţional de duatlon care s-a desfăşurat pe 14 mai la Cluj, CSM Brăila a obţinut o medalie de aur şi una de bronz. După ce anul trecut a devenit campioană naţională de junioare, la ediţia din acest an Andreea Ciolacu a reuşit aceeaşi performanţă dar la o categorie de vârstă superioară, la tineret, adică în concursul rezervat sportivilor cu vârste între 20 şi 24 de ani. “Am reuşit să devin pentru al doilea an consecutiv campioană naţională la duatlon, de data aceasta la tineret. Nu a fost un concurs uşor, pentru că au fost mulţi sportivi şi de data aceasta ei au venit şi foarte bine pregătiţi. A trebuit să alerg 5 km, apoi să-mi schimb repede încălţările şi să parcurg distanţa de 20 km pe bicicletă şi din nou să alerg 2,5 km. Mi-am îndeplinit obiectivul şi acum mă gândesc deja la viitoarele competiţii, Campionatele Naţionale de ciclism şi la cele de pistă, unde de asemenea sper să urc pe podium”, a precizat Andreea Ciolacu. Tudor Ciolacu s-a clasat pe locul al treilea la juniori şi a intrat în posesia medaliei de bronz. La zece secunde de podium a încheiat concursul, la tineret, Alexandru Dumitru. “Rezultatele sunt foarte bune dar eu cred că puteam obţine încă o medalie de bronz prin Dumitru. El era în cărţi pentru podium însă a pierdut mai mult timp la pregătirile pentru ultima probă, s-a încălţat mai greu şi deşi a alergat foarte bine a terminat cursa pe locul al patrulea, la zece secunde de locul al treilea”, a declarat antrenorul Eugen Simion.
ULTIMILE STIRI
Boxerii de la CSM Braila, in semifinale la "Dracula Open 2026"
În categoria Box 2026-02-23
A 5-a editie a turneului international de box "Dracula Open 2026" a reunit in acest an, la Ploiesti, un numar record de pugilisti, 470 din 18 tari.
Denis Buzoiu a castigat proba de saritura in lungime la Cupa Romaniei, seniori
În categoria Atletism 2026-02-18
Pe 14 si 15 februarie s-au desfasurat intrecerile din cadrul Cupei Romaniei la atletism, seniori, competitie la care a participat si reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Braila (CSM), Denis Buzoiu.
Inceput de 2026 solicitant pentru pugilistii de la CSM Braila
În categoria Box 2026-02-18
Inceput de an cu competitii de anvergura pentru boxul romanesc si implicit pentru pugilistii legitimati la CSM Braila. De mentionat ca pe 2 martie, la sectia de box a clubului brailean va fi cooptat vicecampionul mondial de tineret din Cuba, fiind vorba despre Fuentes Yojanler Druyet.
FACEBOOK

Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"