Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Alexandru Dumitru este vicecampion naţional de seniori la aquathlon
2017-08-22 Alexandru Dumitru este vicecampion naţional de seniori la aquathlon
În categoria Ciclism
La ediţia din acest an a Campionatulului Naţional de aquathlon, Alexandru Dumitru, sportiv antrenat de Eugen Simion la secţia de ciclism a Clubului Sportiv Municipal Brăila, a cucerit medalia de argint la seniori. Brăileanul a concurat apoi şi la Campionatul Naţional de triatlon, unde s-a clasat pe poziţia a şasea. “Organizarea celor două competiţii a fost bună, din păcate căldura mare a fost un adversar redutabil pentru toţi sportivii. Dumitru a avut o abordare foarte bună a competiţiei de aquathlon, unde a avut de înotat pe distanţa de 1000 m, apoi a alergat 5000 m. Şi la triatlon  s-a comportat foarte bine însă categoria lui de vârstă este U23 şi a concurat cu sportivi seniori mult mai experimentaţi”, ne-a declarat antrenorul Eugen Simion. În altă ordine de idei, sportivii juniori de la CSM Brăila se pregătesc intens în această perioadă în vederea Campionatului Naţional de velodrom, competiţie care va avea loc luna viitoare şi la care brăilenii doresc să obţină rezultate notabile.
ULTIMILE STIRI
Boxerii de la CSM Braila, in semifinale la "Dracula Open 2026"
În categoria Box 2026-02-23
A 5-a editie a turneului international de box "Dracula Open 2026" a reunit in acest an, la Ploiesti, un numar record de pugilisti, 470 din 18 tari.
Denis Buzoiu a castigat proba de saritura in lungime la Cupa Romaniei, seniori
În categoria Atletism 2026-02-18
Pe 14 si 15 februarie s-au desfasurat intrecerile din cadrul Cupei Romaniei la atletism, seniori, competitie la care a participat si reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Braila (CSM), Denis Buzoiu.
Inceput de 2026 solicitant pentru pugilistii de la CSM Braila
În categoria Box 2026-02-18
Inceput de an cu competitii de anvergura pentru boxul romanesc si implicit pentru pugilistii legitimati la CSM Braila. De mentionat ca pe 2 martie, la sectia de box a clubului brailean va fi cooptat vicecampionul mondial de tineret din Cuba, fiind vorba despre Fuentes Yojanler Druyet.
FACEBOOK

Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"