Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Trei medalii pentru CSM Brăila la naţionalele de Ne Waza, de la Ploieşti
2017-10-24 Trei medalii pentru CSM Brăila la naţionalele de Ne Waza, de la Ploieşti
În categoria Judo
La Campionatul Naţional de Ne Waza rezervat categoriilor de vârstă U11, U13 şi U15, competiţie care a avut loc, în weekend-ul trecut, la Ploieşti, şi la care au participat în jur de 400 de sportivi, CSM Brăila a aliniat la start patru sportivi şi a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz. În concursul sportivilor de la U13, la categoria 36 kg, Maria Naidin avut de disputat trei meciuri, pe două le-a câştigat şi l-a pierdut pe cel din finală, astfel că sportiva pregătită de antrenoarea Carmen Constantin a devenit vicecampioană naţională. La U15, categoria 44 kg, Andreea Marinescu a câştigat trei meciuri dar a pierdut unul, şi s-a clasat pe locul al treilea. Tot medalie de bonz, la U15, categoria 46 kg, a câştigat Paul Scurtu. El ar fi trebuit să intre în posesia argintului, dar în meciul decisiv cu un sportiv ploieştean arbitrii l-au dat învingător pe reprezentantul gazdelor. La U11, Bianca Chiriac, sportivă aflată la prima sa participare la un campionat de Ne Waza, nu a reuşit să câştige o medalie. “Sunt foarte mulţumită de rezultatele pe care le-am obţinuit la Ploieşti. A fost o competiţie dificilă deoarece s-a desfăşurat într-o singură zi şi au fost cam 400 de sportivi înscrişi. Am participat cu patru sportivi şi am cucerit trei medalii, cu puţin noroc urca pe podium şi Chirac. Paul Scurtu putea obţine medalia de argint, dar arbitrii au considerat că ploieşteanul a câştigat acel meci decisiv, aşa că a primit bronzul. Acum să se ambiţioneze şi la anul să urce mai sus pe podium!”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.
ULTIMILE STIRI
Boxerii de la CSM Braila, in semifinale la "Dracula Open 2026"
În categoria Box 2026-02-23
A 5-a editie a turneului international de box "Dracula Open 2026" a reunit in acest an, la Ploiesti, un numar record de pugilisti, 470 din 18 tari.
Denis Buzoiu a castigat proba de saritura in lungime la Cupa Romaniei, seniori
În categoria Atletism 2026-02-18
Pe 14 si 15 februarie s-au desfasurat intrecerile din cadrul Cupei Romaniei la atletism, seniori, competitie la care a participat si reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Braila (CSM), Denis Buzoiu.
Inceput de 2026 solicitant pentru pugilistii de la CSM Braila
În categoria Box 2026-02-18
Inceput de an cu competitii de anvergura pentru boxul romanesc si implicit pentru pugilistii legitimati la CSM Braila. De mentionat ca pe 2 martie, la sectia de box a clubului brailean va fi cooptat vicecampionul mondial de tineret din Cuba, fiind vorba despre Fuentes Yojanler Druyet.
FACEBOOK

Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"