Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Înotătorii de la CSM Brăila s-au remarcat în primul concurs din 2022
2022-03-08 Înotătorii de la CSM Brăila s-au remarcat în primul concurs din 2022
În categoria Natatie
Bazinul olimpic din Târgoviște a găzduit primul concurs amical omologat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern după doi ani de pauză, “Cupa Rotary”, contratimp, o competiție la care au participat 400 de înotători de la 36 de cluburi. Acest concurs amical a fost organizat cu trei săptămâni înaintea Campionatelor Naționale de natație pentru seniori și tineret. La “Cupa Rotary”, ediția 2022, a participat și o delegație de înotători de la CSM Brăila, de la grupa profesorului Cătălin Nistor. Denis Ghionu a câștigat două probe, 50 și 100 m spate, iar la 50 și 100 m fluture s-a clasat pe locul al doilea. Tot pe poziția a doua a încheiat concursul, la 50 m liber, Andrei Satnoianu. Ștafeta 4x50 m mixt, formată din Denis Ghionu, Bianca Negrău, Andrei Satnoianu, Teodora Mihai, s-a clasat pe locul al treilea. Din delegația clubului brăilean au mai făcut parte Răzvan Pleșu, Leon Batir, Reyhan Kutlu, David Miriță. Tot din echipa brăileană a făcut parte și Alina Andrei care se pregătește în continuare sub îndrumarea profesorului Cătălin Nistor dar în concursuri reprezintă Clubul Sportiv Universitar Pitești. Brăileanca a avut o evoluție foarte bună. Aceasta a câștigat proba de 100 m fluture, iar la 50, 100 și 200 m bras s-a clasat pe locul secund. Alina Andrei a mai bifat un loc trei la 50 m liber. “Cu toate că nu am avut o pregătire bună, așa cum ne-am fi dorit-o, deoarece bazinul de la LPS Brăila a fost închis pentru o perioadă de trei săptămâni, sportivi mei au reușit să se mobilizeze și să urce de mai multe ori pe podium, lucru care sper să se întâmple și la Campionatele Naționale de la Bacău, peste trei săptămâni. Mulțumim din suflet Rotary Club Brăila pentru că ne-a ajutat să achiziționam un simulator de înot, aparat care ne-a ajutat foarte mult în pregătirea pe uscat dar și celorlalți sponsori care ne-au sprijinit financiar și care au făcut posibilă această deplasare, cei care au contribuit și contribuie în continuare la rezultatele sportivilor noștri”, ne-a declarat profesorul Cătălin Nistor.
ULTIMILE STIRI
Boxerii de la CSM Braila, in semifinale la "Dracula Open 2026"
În categoria Box 2026-02-23
A 5-a editie a turneului international de box "Dracula Open 2026" a reunit in acest an, la Ploiesti, un numar record de pugilisti, 470 din 18 tari.
Denis Buzoiu a castigat proba de saritura in lungime la Cupa Romaniei, seniori
În categoria Atletism 2026-02-18
Pe 14 si 15 februarie s-au desfasurat intrecerile din cadrul Cupei Romaniei la atletism, seniori, competitie la care a participat si reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Braila (CSM), Denis Buzoiu.
Inceput de 2026 solicitant pentru pugilistii de la CSM Braila
În categoria Box 2026-02-18
Inceput de an cu competitii de anvergura pentru boxul romanesc si implicit pentru pugilistii legitimati la CSM Braila. De mentionat ca pe 2 martie, la sectia de box a clubului brailean va fi cooptat vicecampionul mondial de tineret din Cuba, fiind vorba despre Fuentes Yojanler Druyet.
FACEBOOK

Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Clubul Sportiv Municipal Braila
"Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel"