![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" | ||||||
|
Sezonul de dirt track 2017 se deschide la Brăila |
![]() |
|
2017-06-19 | Sezonul de dirt track 2017 se deschide la Brăila |
IN Categoria Dirt-track | |
La finalul acestei săptămâni, pe pista stdionului Municipal vor avea loc primele două etape ale Campionatului Naţional individual de dirt track pentru juniori şi seniori. La competiţiile organizate de Clubul Sportiv Municipal Brăila, CSTA Gică Voiculescu Bucureşti şi Federaţia Română de Motociclism, reprezentată de prim-vicepreşedintele Nicu Niţă, cele care deschid sezonul competiţional de dirt track 2017, vor participa sportivi din România, Bulgaria şi Ungaria. Clubul brăilean va fi reprezentat de Alexandru Toma, Fănică Popa, Gabriel Comănescu, Andrei Popa, Stănel Gheorghe, Ştefan Popa, Ştefan Căpităneanu, însă, conform precizărilor făcute de Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila, pe această listă mai pot apărea şi alţi sportivi brăileni. Etapa care va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00, va fi organizată de CSM Brăila, cea de duminică de CSTA Gică Voiculescu Bucureşti. Nu vor lipsi de la acest concurs reprezentanţii clubului bucureştean, Marian Gheorghe şi Adrian Gheorghe, dar nici bulgarul Milen Manev. “Prima etapă trebuia să aibă loc pe 3 iunie la Sibiu dar a fost amânată, iar în aceste condiţii federaţia de specialitate a acordat clubului nostru posibilitatea de a deschide sezonul competiţional de dirt track din acest an. Sâmbătă vor avea loc două competiţii, de fapt, pe lângă etapa de campionat având loc şi Cupa Brăilei, în colaborare cu DJST Brăila, urmând ca, duminică, etapa a doua să fie organizată de clubul bucureştean. Eu sper să putem invita şi două sportive cu palmarese bogate din dirt track-ul european la aceste două etape din campionatul nostru”, a declarat Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila. Andrei Popa a participat la Campionatul European U21 Campionul naţional de juniori, Andrei Popa, a participat pe 10 iunie la Campionatul European de dirt track U21, juniori, care s-a desfasurat la Nagyhalasz, în Ungaria. Brăileanul a luat startul în semifinala europeană dar nu a reuşit să se claseze între primii cinci alergători, astfel că a ratat şansa de a se califica direct pentru finala care va avea loc la Daugavpils, în Letonia, pe 26 august 2017. |
ULTIMILE STIRI |
Doua medalii de bronz pentru Erica Grigore la nationalele de natatie | |
IN Categoria Natatie | 2025-04-28 |
![]() |
Sportivii de la CSM Braila, pregatiti de fostul mare inotator Catalin Nistor, au avut evolutii foarte bune la editia 2025 a Campionatului National de natatie. |
Sase medalii pentru CSM Braila la Cupa Romaniei pentru tineret si seniori U23 | |
IN Categoria Box | 2025-04-22 |
![]() |
Boxerii legitimati la CSM Braila au avut prestatii foarte bune la Cupa Romaniei rezervata sportivilor de la tineret si celor de la seniori U23, competitii care au avut loc in aceeasi perioada, 9-13 aprilie, la Sighetu Marmatiei, bilantul fiind de 6 medalii la mai multe categorii de greutate. |
Aur pentru atleta CSM braila la nationalele de sala U20 | |
IN Categoria Atletism | 2025-03-13 |
![]() |
La ultimul concurs atletic de sala, Campionatul National de atletism rezervat sportivilor de la categoria de varsta U20, sau juniori I cum erau catalogati inainte, atleta de la CSM braila a cucerit titlu national. |
![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" |