Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" | |||||||
|
Un nou examen oficial pentru Anamaria Ioniţă |
2017-07-13 | Un nou examen oficial pentru Anamaria Ioniţă |
IN Categoria Atletism | |
Astăzi, atleta Anamaria Ioniţă pleacă la Bucureşti urmând ca, mâine, alături de colegii din lotul României, să facă deplasarea în Serbia pentru a participa la Balcaniada rezervată seniorilor, competiţie care va avea loc, sâmbătă şi duminică, la Novi Pazar. După naţionalele de probe individuale la care a obţinut trei medalii de argint şi una de bronz, atleta a revenit la Brăila, unde a continuat să se pregătească pentru următorul obiectiv, calificarea ştefetei 4X400 m la Campionatul Mondial de atletism în aer liber, din această vară. În Serbia, Ioniţă ar mai putea lua startul în alte două probe, la 100 m garduri şi 400 m plat. “Mă simt în formă, sunt sănătoasă şi sper să merg pe aceeaşi linie a rezultatelor foarte bune, o perioadă foarte bună pe care dealtfel, o traversez de câteva sezoane. La Novi Pazar împreună cu colegele mele, ne dorim să calificăm ştafeta 4X400 m la mondiale. Eu am un obiectiv personal, să realizez un nou record personal în timpul probei de ştafetă. Este posibil să mai concurez în alte două probe, la 100 m garduri şi 400 m garduri, însă decizia finală o vom lua în Serbia”, ne-a declarat Anamaria Ioniţă. După Balcaniada din Serbia atelta cu dublă legitimare, CSM Brăila – CSU Piteşti, Anamaria Ioniţă va participa la finala Campionatului Naţional de probe combinate, în proba de heptatlon, unde vizează titlul naţional. “Anul acesta doresc să obţin medalia de aur la heptatlon. Sunt pregătită şi pentru acest examen oficial, însă, până atunci, urmează Balcaniada şi pentru acest concurs trebuie să mă concentrez”, a mai spus Anamaria Ioniţă. |
ULTIMILE STIRI |
Bianca Hianu a castigat Cupa Romaniei la ciclism | |
IN Categoria Ciclism | 2024-10-04 |
Cei doi ciclisti legitimati la CSM Braila, fratii Bianca si Eric Hianu, care s-au luptat pentru medalii in competitiile juvenile, au incheiat anul competitional cu rezultate deosebite. |
Sportivii sectiei de kaiac canoe de la CSM Braila, pe podium la doua competitii | |
IN Categoria Kaiac Canoe | 2024-09-20 |
La editia 2024 a Campionatului National de viteza la kaiac canoe, seniori, CSM Braila a participat cu trei sportivi de la grupa antrenoarei emerite Florentina Ion si a obtinut trei medalii, doua de argint si una de bronz. |
Inotatori de la CSM Braila, pe podium la Campionatul National in ape deschise | |
IN Categoria Natatie | 2024-09-02 |
Pe 24 si 25 august, trei inotatori de la CSM Braila, pregatiti de profesorul Catalin Nistor, au participat la Campionatul National in ape deschise care a avut loc la Constanta, iar rezultatele au fost foarte bune. |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" |