![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" | ||||||
|
Prima etapă a Cupei MACEC: Gabriel Comănescu a punctat în două manşe |
![]() |
|
2018-08-03 | Prima etapă a Cupei MACEC: Gabriel Comănescu a punctat în două manşe |
IN Categoria Dirt-track | |
Doi sportivi de la CSM Brăila, Gabriel Comănescu şi Andrei Popa au reprezentat România la prima etapă a Cupei MACEC la dirt track, iar prestaţiile lor au fost bune. Din nefericire, lipsa cauciucurilor l-au privat pe primul sportiv de a obţine un rezultat mai bun. La Nagyhalasz, în Ungaria, Gabriel Comănescu s-a clasat pe locul al doilea într-o manşă, apoi a obţinut un punct în următoarea. Dar din cauza durităţii pistei cauciucul s-a uzat, iar talentatul alergător brăilean nu a mai putut puncta în celelalte trei manşe. Comănescu a acumulat 3 puncte în Ungaria, iar colegul lui de club, Andrei Popa, 2 puncte. “Lipsa materialelor consumabile, în cazul nostru, a cauciucurilor, m-au privat de un rezultat superior celui obţinut. Pista dură mi-a tocit cauciucul şi nu am putut puncta în trei manşe. Ca să nu mai spun că toţi sportivii care au venit în Ungaria au avut cu ei 2-3 motoare. Eu a trebuit să mă descurc doar cu unul singur. Însă marele merit al nostru a fost acela că ne-am prezentat la startul competiţiei. Am reprezentat România, aşa că trebuia să fim sprijiniţi financiar de Federaţia Română de Motociclism (FRM), dar de la forul de la Bucureşti nu am primit niciun litru de motorină ca să ajungem în Ungaria. Norocul nostru a fost că am găsit sponsori şi astfel am ajuns la Nagyhalasz”, ne-a declarat Gabriel Comănescu. Sursa citată a mai spus că participarea la etapa a doua, care va avea loc în august, în Polonia, este incertă în acest moment. “Nu se ştie dacă vom merge în Polonia. Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila ne-a promis că ne va asigura uleiul şi cauciucurile pentru etapa din Polonia, însă pentru a ajunge la acea competiţie avem de parcurs 2.000 km dus şi tot atâţia la întors. Banii pentru transport, în mod normal, ar trebui să-i dea FRM. Până acum norocul meu a fost că un iubitor al acestui sport m-a ajutat cu ceea ce am avut nevoie. Dacă voi ajunge acolo şi voi avea tot ce trebuie, pot spera şi la un loc pe podium”, a mai spus Gabriel Comănescu. |
ULTIMILE STIRI |
Bianca Hianu, campioan1 nationala la contratimp, la U9 | |
IN Categoria Ciclism | 2025-06-30 |
![]() |
Cei doi ciclisti de la CSM Braila care s-au numarat printre protagonistii competitiilor la care au participat in 2024, fratii Bianca si Eric Hianu, au rezultate notabile in prima jumatate a actualului sezon competitional. Traditia in ciclism, confirmata prin multiple titluri nationale, de vicecampion balcanic a tatalui, Dan George Hianu, este continuata de cei doi copii ai sai, Bianca, respectiv Eric. |
Invitatie la miscare | |
IN Categoria Atletism | 2025-05-21 |
![]() |
Sambata, 24 mai, in Parcul Monument (zona Rondou), elevi si adulti se reunesc si alearga sub deviza "Braila face sport!". |
Doua medalii de bronz pentru Erica Grigore la nationalele de natatie | |
IN Categoria Natatie | 2025-04-28 |
![]() |
Sportivii de la CSM Braila, pregatiti de fostul mare inotator Catalin Nistor, au avut evolutii foarte bune la editia 2025 a Campionatului National de natatie. |
![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" |