![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" | ||||||
|
AUR ŞI ARGINT PENTRU BRĂILENII DE LA CSM, LA NAŢIONALELE DE CROS DUATLON |
![]() |
|
2019-10-07 | AUR ŞI ARGINT PENTRU BRĂILENII DE LA CSM, LA NAŢIONALELE DE CROS DUATLON |
IN Categoria Triatlon | |
Ediţia 2019 a Campionatului Naţional de cros duatlon, competiţie organizată de clubul Ride Competition Timişoara în localitatea Corneşti, unde toată suflarea comunei a fost implicată, brăilenii au ocupat primele două locuri la juniori. CSM Brăila a participat la această competiţie cu doi sportivi, Tudor Ciolacu şi Marian Stan, şi ambii au urcat pe podiumul de premiere. La ediţia din acest an a naţionalelor de cros duatlon, juniorii au avut de alergat pe distanţa de 6 km, nu pe asfalt ci pe un deal, pe un drum de pământ, apoi au mers cu bicicletele pe distanţa de 20 km, iar ultima parte a concursului a constat tot într-o alergare, pe distanţa de 3 km. La juniori titlul naţional i-a revenit lui Tudor Ciolacu de la CSM Brăila. Un rezultat excepţional pentru Ciolacu, în condiţiile în care sportivul a revenit la antrenamente de doar trei săptămâni, după ce o perioadă destul de lungă a avut mâna stângă şi piciorul drept în ghips, după un accident rutier. Titlul de vicecampion de la această categorie de vârstă a fost adjudecat tot de un reprezentant al clubului brăilean, Marian Stan. |
ULTIMILE STIRI |
Doua medalii de bronz pentru Erica Grigore la nationalele de natatie | |
IN Categoria Natatie | 2025-04-28 |
![]() |
Sportivii de la CSM Braila, pregatiti de fostul mare inotator Catalin Nistor, au avut evolutii foarte bune la editia 2025 a Campionatului National de natatie. |
Sase medalii pentru CSM Braila la Cupa Romaniei pentru tineret si seniori U23 | |
IN Categoria Box | 2025-04-22 |
![]() |
Boxerii legitimati la CSM Braila au avut prestatii foarte bune la Cupa Romaniei rezervata sportivilor de la tineret si celor de la seniori U23, competitii care au avut loc in aceeasi perioada, 9-13 aprilie, la Sighetu Marmatiei, bilantul fiind de 6 medalii la mai multe categorii de greutate. |
Aur pentru atleta CSM braila la nationalele de sala U20 | |
IN Categoria Atletism | 2025-03-13 |
![]() |
La ultimul concurs atletic de sala, Campionatul National de atletism rezervat sportivilor de la categoria de varsta U20, sau juniori I cum erau catalogati inainte, atleta de la CSM braila a cucerit titlu national. |
![]() |
Clubul Sportiv Municipal Braila "Activitatea sportiva si de performanta sunt gratuite pentru orice nivel" |