Conform acestui bilant, Clubul Sportiv Municipal din Brăila ocupă locul al 9-lea din 48 de de cluburi afiliate la FRKT și care au participat la competițiile naționale în anul precedent.
"Sportivii de la secția de kaiac-canoe de la CSM Brăila au participat la toate competițiile oficiale în 2013, iar bilanțul a fost foarte bun, am obținut 21 de medalii, 10 de aur, 6 de argint și 5 de bronz. Liderul incontestabil al secției noastre a fost Mihai Pârvu, el a obținut 4 medalii de aur, o performanță unică până acum la Brăila", a declarat antrenoarea emerită Florentina Ion.
CSM Brăila a avut trei sportivi la lotul național de juniori I, pe Dragoă Postelnicu, ștefăniță Vasile, George Aramă și doi la cel de juniori II de la Brăila, pe Mihai Pârvu și Alexandru Stoian, sportivi pregătiți de antrenoarea Florentina Ion.
În 2014, de la CSM Brăila l-a promovat la lotul național de juniori I pe Alexandru Stoiann iar la cel de juniori II pe Mihai Pârvu și pe Mihai Ivanov.
"Sportivii se antrenează acum la bacul de iarnă de la clubn iar cei care au obiective majore în acest an primesc indemnizații și câte o masă pe zi. Așteptăm ca vremea să ne poată permite să facem antrenamentele pe Dunăre", a mai spus Florentina Ion.
Doi sportivi de la CSM Brăila, Dragoă Postelnicu și ștefăniță Vasilen s-au transferat în această iarnă la Steaua București, primul dintre ei fiind deja nominalizat pentru lotul național de tineret.
"La kaiac-canoe se muncește cu mult profesionalism, iar clasamentul național oficial reflectă acest lucru. Sper ca și în acest an să menținem ștacheta sus pe plan național și de ce nu, să obținem și o medalie internațională", a punctat profesorul Marian Neta, directorul CSM Brăila.
Sursa: Obiectiv Brăila
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com