Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
AUR ŞI ARGINT PENTRU BRĂILENII DE LA CSM, LA NAŢIONALELE DE CROS DUATLON
Ediţia 2019 a Campionatului Naţional de cros duatlon, competiţie organizată de clubul Ride Competition Timişoara în localitatea Corneşti, unde toată suflarea comunei a fost implicată, brăilenii au ocupat primele două locuri la juniori. CSM Brăila a participat la această competiţie cu doi sportivi, Tudor Ciolacu şi Marian Stan, şi ambii au urcat pe podiumul de premiere. La ediţia din acest an a naţionalelor de cros duatlon, juniorii au avut de alergat pe distanţa de 6 km, nu pe asfalt ci pe un deal, pe un drum de pământ, apoi au mers cu bicicletele pe distanţa de 20 km, iar ultima parte a concursului a constat tot într-o alergare, pe distanţa de 3 km. La juniori titlul naţional i-a revenit lui Tudor Ciolacu de la CSM Brăila. Un rezultat excepţional pentru Ciolacu, în condiţiile în care sportivul a revenit la antrenamente de doar trei săptămâni, după ce o perioadă destul de lungă a avut mâna stângă şi piciorul drept în ghips, după un accident rutier. Titlul de vicecampion de la această categorie de vârstă a fost adjudecat tot de un reprezentant al clubului brăilean, Marian Stan.
Ultimele știri
Facebook
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
CSM Brăila Clubul Sportiv Municipal Brăila "Activitatea sportivă și de performanță sunt gratuite pentru orice nivel"
AUR ŞI ARGINT PENTRU BRĂILENII DE LA CSM, LA NAŢIONALELE DE CROS DUATLON
Ediţia 2019 a Campionatului Naţional de cros duatlon, competiţie organizată de clubul Ride Competition Timişoara în localitatea Corneşti, unde toată suflarea comunei a fost implicată, brăilenii au ocupat primele două locuri la juniori. CSM Brăila a participat la această competiţie cu doi sportivi, Tudor Ciolacu şi Marian Stan, şi ambii au urcat pe podiumul de premiere. La ediţia din acest an a naţionalelor de cros duatlon, juniorii au avut de alergat pe distanţa de 6 km, nu pe asfalt ci pe un deal, pe un drum de pământ, apoi au mers cu bicicletele pe distanţa de 20 km, iar ultima parte a concursului a constat tot într-o alergare, pe distanţa de 3 km. La juniori titlul naţional i-a revenit lui Tudor Ciolacu de la CSM Brăila. Un rezultat excepţional pentru Ciolacu, în condiţiile în care sportivul a revenit la antrenamente de doar trei săptămâni, după ce o perioadă destul de lungă a avut mâna stângă şi piciorul drept în ghips, după un accident rutier. Titlul de vicecampion de la această categorie de vârstă a fost adjudecat tot de un reprezentant al clubului brăilean, Marian Stan.
Ultimele știri
Facebook

Acest site folosește cookies necesare funcționării. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor, a Politicii de confidențialitate și a Termenilor și condițiilor.