Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
Denis Ghionu a câștigat proba de 50 m spate, la Cupa României
Complexul Turistic de Natație din municipiul Târgoviște a găzduit, la începutul acestei luni, întrecerile din cadrul Cupei României la înot pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 m, competiție organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Au fost prezente cele mai bune cluburi din țară, iar printre medaliați s-a regăsit și un brăilean de la CSM Brăila, Denis Ghionu. Secția de înot de la CSM Brăila, coordonată de profesorul Cătălin Nistor, a aliniat la start trei înotători, Bianca Negrău, Teodora Mihai și Denis Ghionu, iar rezultatele au fost foarte bune. Denis Ghionu s-a clasat la general pe primul loc în proba de 50 m spate, la tineret, timpul realizat de el fiind foarte aproape de baremul de calificare la Campionatul European de înot pentru juniori. Teodora Mihai a reușit să se califice în finala mare a probei de 50 m spate și a terminat cursa pe locul al șaptelea, în concursul junioarelor. “Pe ansamblu, rezultatele au fost foarte bune. Din păcate, Denis a avut o accidentare la spate care ne-a dat de furcă în ultimile trei săptămâni de pregătire, dar rezultatul lui a fost unul excepțional. El a terminat proba pe primul loc cu un timp la numai 23 de sutimi de barem”, ne-a declarat antrenorul Cătălin Nistor. În altă ordine de idei, o premieră pentru înotul brăilean îl reprezintă faptul că la Campionatul European de Înot pentru juniori, care se va desfășura în acest an la Otopeni, antrenorul secției de înot de la CSM Brăila, Cătălin Nistor va participa în calitate de arbitru.
Ultimele știri
Boxerii de la CSM Brăila se remarcă în competițiile internaționale Raisa Brânză, de la CSM Brăila, va reprezenta România la europenele de box feminin din Turcia Primele succese din 2026 pentru secția de kaiac canoe de la CSM Braila Daniel Adrian Grigore de la CSM Braila, debut la seniori la Cupa Mondiala de box
Facebook
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com
f
CSM Brăila Clubul Sportiv Municipal Brăila "Activitatea sportivă și de performanță sunt gratuite pentru orice nivel"

Acest site folosește cookies necesare funcționării. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor, a Politicii de confidențialitate și a Termenilor și condițiilor.