Judoka Bianca Chirac a cucerit medalia de bonz la U11
Doi judoka de la CSM Brăila, Bianca Chirac şi Petru Negură au participat, în weekend-ul trecut, la Campionatul Naţional de judo rezervat categoriilor de vârstă U11 şi, respectiv, U10. Ambii aveau şanse la medalii, însă doar Chiriac a reuşit să urce pe podium la Baia Mare.
Patru cluburi au participat la “Cupa CSM Brăila de vară” la kaiac canoe
Sâmbăta trecută, de la ora 9.30, CSM Brăila, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, a organizat pe lacul Cătuşa din Galaţi “Cupa CSM Brăila de vară”, concurs de kaiac canoe rezervat sportivilor juniori II şi cadeţi. La ediţia 2017 au participat sportivi de la patru cluburi, CSM Danubiu Tulcea, CSM Dunărea Galaţi, CSS Galaţi şi CSM Brăila.
Maria Naidin, medaliată cu bronz la naţionalele de judo U13
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de judo rezervat categoriilor de vârstă U13 şi U12, care a avut loc la Timişoara, CSM Brăila a avut doi reprezentanţi, pe Maria Naidin şi respectiv pe Alexandru Poetaşu, iar Naidin a reuşit să obţină medalia de bronz la categoria 29 kg.
Brăila, capitala dirt track-ului românesc
În acest weekend, pe pista Stadionului Municipal vor avea loc primele două etape ale Campionatului Naţional individual de dirt track pentru juniori şi seniori.
Doi judoka de la CSM Brăila luptă pentru medalii la Baia Mare
Doi judoka de la CSM Brăila, Bianca Chirac şi Petru Negură, însoţiţi de antrenoarea Carmen Constantin, participă, în acest weekend, la Campionatul Naţional de judo rezervat categoriilor de vârstă U11 şi, respectiv, U10.
Participare modestă la prima etapă a Campionatului Naţional de dirt track
Prima etapă a Campionatului Naţional de dirt track a fost una modestă, atât din punct de vedere organizatoric, dar şi al spectaculozităţii. În primul rând trebuie punctat faptul că spectatorii a trebuit să aştepte mai bine de o oră în tribune, sub un soare torid, ca să asiste la o pseudo competiţie.
Doi judoka de la CSM Brăila se luptă pentru medalii la Timişoara
Doi sportivi ai secţiei de judo de la CSM Brăila, Maria Naidin şi Alexandru Poetaşu au plecat joi la Timişoara, urmând ca, în acest weekend, să participe la Campionatul Naţional de judo rezervat categoriilor de vârstă U13 şi, respectiv, U12.
Jitaru şi Piţa, în faţa unor noi examene internaţionale oficiale
Începând de astăzi şi până pe 24 iunie, la Harkov se desfăşoară Campionatul European de box pentru seniori, competiţie la care România participă cu opt sportivi, doi dintre ei fiind brăileni - Robert Jitaru şi Marian Piţa.
Anamaria Ioniţă, în lotul României pentru Cupa Europei la probe combinate
Start foarte bun în sezonul atletic în aer liber pentru brăileanca Anamaria Ioniţă, sportiva cu dublă legitimare CSM Brăila – CSU Piteşti: a câştigat grand prix-ul de probe combinate şi a fost înclusă în lotul României pentru Cupa Europei, competiţie care se va desfăşura în Spania, pe 1 şi 2 iulie.
Sezonul de dirt track 2017 se deschide la Brăila
La finalul acestei săptămâni, pe pista stdionului Municipal vor avea loc primele două etape ale Campionatului Naţional individual de dirt track pentru juniori şi seniori.
Marian Piţa boxează astăzi, în turul al doilea, la europenele de box
Pugilistul brăilean Marian Piţa a fost singurul dintre cei patru reprezentanţi ai României care a urcat pe ring sâmbăta trecută şi care a reuşit să acceadă în turul al doilea la Campionatul European
Andreea Bordea este în lotul României pentru europenele de box tineret
Pentru al doilea an consecutiv, pugilista de la CSM Brăila, Andreea Bordea a obţinut în ring dreptul de a participa la Campionatul European feminin de box.
Str. Carantina, nr. 4
+40.239619205
csm_braila@yahoo.com